Este interesant parcursul conceptului « poluatorul plăteşte », un parcurs centenar care, în statele în care a fost aplicat cu consecvenţă în politicile publice şi apoi implementat cu rigoare a dat rezultate spectaculoase (reducerea sau absenţa deşeurilor eliminate prin depozitare, regenerarea cursurilor de apă etc).
La acest capitol, politicile publice la nivel central şi local din România dau un nedorit exemplu de indecizie şi de iresponsabilitate (în speţă întârzierea sau nerespectarea reglementărilor, absenţa monitorizărilor şi sancţiunilor şi a măsurilor incitative).

1920 – Principiul este formulat iniţial în anii 1920 de Artur Cecil Pigou  care pune în evidenţă «externalităţile negative » ale actorilor economici (şi implicit costuri  generate de impactul asupra mediului).

1972 – OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) – Adoptă principiul « poluatorul plăteşte »

1986-1987 – AUE (Actul Unic European) – semnat de 12 state, DSCN0397modifică Tratatul de la Roma care instituia Comunitatea Economică Europeană (CEE) – şi fondează în Titlul XIX politica de mediu a Uniunii. Aici sunt înscrise principiile de precauţie, de acţiune preventivă, de corecţie (reparare a prejudiciului) şi principiul poluatorul-plăteşte.

2000 – Carta albă – a răspunderii (responsabilităţii) faţă de mediu

2004 – Directiva 2004/35 – referitoare la răspunderea de mediu

2007 – TFUE – (Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene – Tratatul de la Lisabona) În TITLUL XX  -MEDIUL – Articolul 191 (2) Politica Uniunii în domeniul mediului «… se bazează pe principiile precauției și acțiunii preventive, pe principiul remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor provocate mediului și pe principiul „poluatorul plătește” »

România

2007 – Ordonanţa de urgenţă nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi  repararea prejudiciului asupra mediului. În vigoare de la 29.06.2007  (Forma consolidată  include modificările aduse prin următoarele acte: O.U.G. nr. 15/2009 ; O.U.G. nr. 64/2011 ; L nr. 187/2012 ; L nr. 249/2013 ). « Art. 1. Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul de reglementare al răspunderii de mediu, bazată pe principiul “poluatorul plăteşte”, în scopul prevenirii şi reparării prejudiciului asupra mediului ».  [OP] Se observă că legiuitorul român a omis principiile prevenţiei şi remedierii transformându-le în « scopuri ». A omis de asemenea ideea remedierii « cu prioritate la sursă ».

Legea nr. 19/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului  (În vigoare de la 08.03.2008. Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 170 din 05.03.2008)



«


»

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *